ProSport a fost la barajul de promovare din Liga 4 spaniolă pe care Atletico Madrid B l-a disputat contra lui Espanyol Barcelona B în Majadahonda, la marginea Madridului. Descoperă într-un reportaj exclusiv cum arată fotbalul și atmosfera inedită la un astfel de nivel în fotbalul spaniol, comparativ cu cel românesc!
Majadahonda e o comunitate la 16 kilometri nord de Madrid, vreo 80.000 de locuitori, atipică în peisajul capitalei spaniole. Un paradis rezidențial, cu vedete populând casele în stil mai degrabă olandez, liniște cumplită și vegetație îmbrățișând enigmatic ceea ce fusese cândva un sat menționat de Cervantes în Don Quijote.
Aici, la Majadahonda, se află Ciudad Deportiva Atletico de Madrid. Baza sportivă de mii de metri pătrați unde din 1995 se pregătește Atletico, dar joacă și meciurile oficiale formațiile de juniori ale clubului. Aici au crescut Fernando Torres, Koke și Pablo Barrios, ultimul produs pe care Simeone l-a trecut la nivel 2.0!
Estadio Cerro del Espino, cu numai 3.800 de locuri, e împărțit de Rayo Majadahonda, formația locală, și Atletico Madrid B. E o combinație între dimensiunea arenei lui Hagi de la Ovidiu, scaunele Ceahlăului Piatra Neamț și atmosfera terenurilor FRF de la Mogoșoaia.
Faci vreo 30 de minute din Madrid la Majadahonda, cu transportul de proximitate, jumătate metrou-jumătate tren, ca să fim drepți. E 3,5 euro biletul și ieși din pântecul metropolei, printr-o ploaie mocănească, duminică la 8 dimineața: realizezi că femeile chiar își aleg bărbații sperând că vor fi iubite de-aceștia măcar pe sfert precum fotbalul. Și simți că nu s-a schimbat nimic în carnea copilăriei tale din gând, de la mingea de 35 la biletul ăsta de 3,5 euro…
Ceva românesc mai e legat de Majadahonda: monumentul ridicat în 1970 pentru memoria lui Ion Moța și Vasile Marin, legionarii morți în Războiul Civil spaniol. Cum legile prezentului interzic însă astfel de amintiri, comunitatea a votat în 2015 demolarea lui. Devastat constant, cu grafitti și sticle goale la bază, lângă cimitir…
Când pe tripadvisor vezi că locul 1 în topul lucrurilor de făcut în Majadohonda e vizitarea bibliotecii, e clar că un meci de fotbal cu miză devine cel puțin sărbătoarea lunii în comunitate. Iar mulțimea de mașini parcate în jurul lui Cerro del Espino, freamătul acela total, de Divizia B și C în provincia anilor noștri ’90, întregește starea. Se sparg semințe ca în cele mai frumoase duminici pe stadion la Călărași!
Dar ce se joacă, până la urmă? Coborâm în mistica febrilă, cercetăm pe net cu mirosul clasamentului de pe tuș, urmărit cu degetul, când calculai golaveraje în ziar…
Atletico Madrid B a terminat campionatul la doar un punct sub Melilla, echipa orașului spaniol din Africa disputat cu Marocul. Așa că merge în semifinalele barajului de promovare, unde a dat peste Espanyol Barcelona B. În turul din Catalunia, ”Atleti” a învins cu 1-0. Acum se joacă returul.
Cu câteva zile mai devreme, la seniorii din La Liga, a fost uluitor. Atletico a condus cu 3-0 la Espanyol, trupă bântuită de retrogradare, dar s-a terminat 3-3. Ce va fi azi, la pepiniere? Copii și bătrâni, cupluri și fetișcane stau toți cuminți prin ploaie la cozile uriașe de acces în stadion. Imnul lui Atleti nu mai umple un sfert de Madrid, ci abia gâjâie printr-un difuzor de autogară din Bărăgan. Unde ești tu, opulență de pe Metropolitano…
Organizatorii sunt surprinși de numărul fanilor. Aici nu sunt turnichete, se verifică digital, dar ”la mână”, intrarea spre tribune ocolește curțile vecinilor cu tractoare dezafectate, un solar în reconstrucție… Ce diferență față de vilele vedetelor de la câteva sute de metri! Deh, aici e stadionul. Și acum chiar seamănă chiar a meci ”județeană” de la noi, pe alocuri!
Doar că toți spectatorii au bilet procurat online. E intrare gratuită la Atletico B pentru socios ai clubului. Din ochi îți dai seama că toți cei 3.000 prezenți pe stadionul de 3.800 locuri sunt socios.
În meci și în tribune, vorbărie multă! Se strigă parcă mai tare pe teren, emoții de tineri fotbaliști la poate cea mai mare provocare din cariera lor. La T2 se scot sendvișuri, bocadillos cu jamon, și se bea hăhăind bere. Fără alcool, la punctele de vânzare din stadion. Cu alcool, de acasă, în sânge.
Grupele de copii și juniori ale lui Atleti, masate la T1, scandează și împing tot stadionul spre un dram de entuziasm: Atleeeti, Atleeeti… Peluza fanaticilor de pe Metropolitano e aici în varianta Liga 4: doar un grup de vreo 50 de tineri cu steaguri.
Fotbalul? Îndârjire multă, Espanyol ia două galbene în primele 12 minute, Atletico e un pic peste adversar, jucătorii de 21-22 de ani arată fizic peste trei-sferturi din Superligă. Nivelul însă, per total, e de play-off în Liga 2 de la noi, dar cu viteză mai mare în joc și calități individuale mai bune la madrileni. În prima repriză o singură minge a zburat spre curtea vecinilor. S-a auzit sunet moale, semn că pe solar a căzut, nu pe tractoare…
Simeone de la Atletico B e Luis Tevenet, 49 ani, fost atacant la Sevilla, Atletico (mai mult B) și alte formații mai mici spaniole. Anterior a pregătit Cartagena, Huesca, printre altele, dar și echipele secunde de la Sevilla și Levante. Pe bancă nu are prea multe din puma argentiniană.
În schimb, căpitan e tot șesarul, precum Koke, iar portarul Iturbe, 19 ani, a luat numărul 13 al lui Oblak. Iar tactica și stilul sunt pe fagurele eficient și meschin (pentru dușmănoși) al lui Atleti. Vedeta din echipa de azi ar fi Carlos Martin, care preia banderola după ieșirea șesarului. Carlos e un decar-golgheter, cu apariții și în La Liga acestui sezon.
Se vede că mustește de talent, dar are o superficialitate, un răsfăț cununat cu lenea, care îl scot din tiparele coechipierilor. Și ale ADN-ului atletico-simeonist. Mamă, ce viață vei avea, Carlos, cu Diego Pablo, dacă o ții tot așa…
Rafale de ploaie din zece în zece minute, apoi soare transfigurat. Pauză în aplauze de socios mulțumiți, 0-0 după 1-0 în tur înseamnă simfonie fotbalistică și împăcare deplină, ți-o poate confirma orice suporter Atleti! Un început de bătaie între ”cocoșii” de pe teren, glume ”de baracă” între moșnegii de la T2 și grupul fetelor catalane venite să-și susțină prietenii fotbaliști. Arbitrul e țintă la orice și oricine, previzibil.
În repriza a doua, Diego Bri, marcatorul victoriei din tur, iese iar la rampă. Un ofensiv lateral de 20 de ani, adus vara trecută de la Elche, unde debutase la seniori. E cel mai bun de pe teren azi. Chiar dacă scorul e deschis de Bonar, 17 ani, căpitan al Spaniei Under 18. Și chiar dacă mofturosul Carlos Martin face 2-0 din penalty, cu o scăriță aplaudată lung și executată tupeist.
La 0-2, Espanyol uită fotbalul și ies nervii adolescenței târzii. Faulturi grosolane, un cartonaș roșu, al doilea în prelungiri. Nabil de la oaspeți șutează de furie în tribune. E sărbătoare la Majadahonda, încep strigătele anti-Real, acesta e semnul că totul merge cum trebuie în inima alb-roșie. Peste câteva ore, Griezmann și ceilalți au să bată Sociedadul, pe Metropolitano.
Azi, perlele lui Simeone își vor afla adversarul din finala pentru promovare. Printre Aviles Industrial, Tarazona și Navalcanero se află Recreativo Huelva, unde Laurențiu Roșu făcea furori în 2004-2008, inclusiv în La Liga! Ce departe suntem de amintirile noastre bune. Și de prezentul spaniol!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER